Thursday, July 8, 2021

- SEARCH - WATCH LIVE: Pietermaritzburg High Court hears Zuma's bid for stay of sentence





Spitalul Orășenesc Mioveni are un nou director medical – chirurgul Alexandru Iacobescu

Spitalul Orășenesc Mioveni are un nou director medical. Este vorba despre medicul chirurg Alexandru Iacobescu care a preluat atribuţiile funcţiei de la dr. Adrian Ion Ciocănea, medic primar ATI. Dr. Alexandru Iacobescu a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București – Facultatea de Medicină Generală, urmând studiile de doctorat în cadrul aceleiași instituții de învățământ superior, specializarea Chirurgie Generală. Experiența profesională i se regăsește într-un portofoliu vast care include Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, Spitalul Clinic de Urgență “Sfântul Ioan”București, Spitalul Clinic Colentina și Spitalul Orășenesc Mioveni. A absolvit mai multe cursuri postuniversitare și a obținut diverse atestări profesionale în chirurgie. A participat la numeroase conferințe și congrese de specialitate, fiind și coautor al unor lucrări care s-au bucurat de apreciere în rândul specialiștilor în domeniu. “Cred că este un câștig pentru noi cooptarea dr. Iacobescu în echipa managerială. Este tânăr, are energie și putere de muncă, iar pe lângă abilitățile profesionale deosebite de care a dat deja dovadă de când profesează în spitalul nostru, cred că are și abilități manageriale. Sunt convins că vom face echipă bună, iar spitalul și pacienții vor avea de câștigat de pe urma activității sale”, ne-a declarat managerul unității medicale, Mircea Stoian, specialist în Radiologie şi Imagistică Medicală.

source

share Page Web Card:

telegram | twitter | viber | whatsapp





Galerie Foto Sorana Cîrstea - Victoria Azarenka 7-6, 3-6, 6-4. Victorie uriașă pentru Sori, care e în turul 3 la Wimbledon
Sorana Cîrstea (45 WTA) s-a calificat în turul al treilea la Wimbledon, după ce a învins-o în trei seturi pe Victoria Azarenka (14 WTA), scor 7-6 (5), 3-6, 6-4.
Thu, 01 Jul 2021 11:44:00 GMT
Wimbledon 2021, sferturi de finală. Roger Federer, eliminat după ce a pierdut 0-6 în setul 3. Rezultatele complete. Video
Marți, 6 iulie, și miercuri, 7 iulie, sunt programate sferturile de finală ale turneului de Grand Slam de la Wimbledon. Principalii favoriți la trofeu sunt australianca Ashleigh Barty, la feminin, și ...
Wed, 07 Jul 2021 09:51:00 GMT
Coronavirus România, 7 iulie 2021. 60 de cazuri noi s-au înregistrat în ultimele 24 de ore
Coronavirus România, 7 iulie 2021. 60 de cazuri noi s-au înregistrat în ultimele 24 de ore, potrivit Grupului de Comunicare Strategică. Până astăzi, 7 ...
Wed, 07 Jul 2021 02:32:00 GMT
REZULTATE LOTO 8 IULIE 2021. Numere Loto 6/49 şi Joker
REZULTATE LOTO 8 IULIE 2021, Joi, 8 iulie, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, rămâneţi pe Romaniatv.net.
Thu, 08 Jul 2021 08:36:00 GMT
VIDEO Două recorduri negative pentru Roger Federer la Wimbledon. Nu i s-a mai întâmplat de 19 ani
Roger Federer a fost eliminat de la Wimbledon. Elveţianul a fost învins de polonezul Hubert Hurkacz, numărul 14 ATP, în sferturile de finală.
Wed, 07 Jul 2021 12:10:00 GMT
Video&Foto Gabriela Ruse s-a calificat fără emoții în sferturile turneului de la Hamburg! Pe cine va întâlni
Jucătoarea română de tenis Elena Gabriela Ruse (198 WTA) s-a calificat joi în sferturile de finală ale turneului WTA de la Hamburg, dotat cu premii totale de 189.708 euro.
Thu, 08 Jul 2021 10:29:00 GMT
WTA Hamburg: Gabriela Ruse s-a calificat în sferturi
Elena Gabriela Ruse s-a calificat joi în sferturile de finală ale turneului WTA de la Hamburg, după ce a învins-o în două seturi pe Anna Zaja (Germania/372 WTA).
Thu, 08 Jul 2021 09:42:00 GMT
A fost găsită minora dispărută din Giroc. S-a întors singură acasă
„Minora pe care am dat-o ieri disparută (din Giroc – n.r.) s-a întors la domiciliu. Nu a fost victima vreunei infracțiuni”, transmit reprezentanții IPJ Timiș. Minora a dispărut de acasă de luni, 6 iul ...
Thu, 08 Jul 2021 05:07:00 GMT
Din nou în formă! Mihaela Buzărnescu s-a calificat în semifinalele turneului WTA de la Bastad
Mihaela Buzărnescu (România, 160 WTA) a reușit o calificare fulger în semifinalele turneului WTA 125 de la Bastad, învingând-o cu scorul de 6-2, 6-4 pe ...
Thu, 08 Jul 2021 03:09:00 GMT
Capăt de drum pentru Roger Federer la Wimbledon! Elvețianul, făcut KO în sferturi, a cedat ultimul set cu 6-0 | VIDEO
Roger Federer (Elveția, 8 ATP), de 8 ori campion la Wimbledon, a pierdut neverosimil în sferturile de finală ale ediției din 2021, scor 3-6, 6-7(4), 0-6 ...
Wed, 07 Jul 2021 07:58:00 GMT

FEED | SEARCH | TRENDS: Capăt de drum pentru Roger Federer la Wimbledon!